Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Național s-au întrunit la sfârșit săptămânii curente la Guvern, pentru a examina cele 30 de dosare ale candidaților și colectivelor de candidați înaintați la ediția 2017 a concursului.

În cadrul ședinței prezidate de vicepreședintele Comisiei, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a fost prezentată lista candidaţilor, domeniile de nominalizare şi informaţia privind gradul de corespundere a dosarelor prevederilor Regulamentului concursului. Membrii Comisiei au aprobat toate dosarele înaintate pentru Premiul Naţional 2017, structura pe domenii fiind: știință (11 dosare),  tehnologii (2 dosare), cultură și artă (13 dosare), sport (4 dosare).

Totodată, Comisia a stabilit componența grupurilor de experți, formate din persoane notorii – academicieni, profesori universitari, practicieni cu expertiză în domeniul corespunzător dosarelor, maeștri în artă şi sportivi.  Evaluarea se va efectua în baza fişei de criterii conform Regulamentului.

Termenul de depunere a dosarelor pentru participare la concurs sa încheiat la data de 28 iulie curent. Gala premiilor concursului „Premiul Naţional 2017” va avea loc pe 26 august.