Pe parcursul zilelor de odihnă, angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au documentat şi înregistrat 41 de accidente rutiere, soldate cu 3 persoane traumatizate, dintre care şase conducători auto au părăsit locul producerii accidentelor. Aceştia urmează a fi identificaţi şi privaţi de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 2 ani până la 3 ani.

Totodată s-au întocmit procese verbale cu privire la contravenţii, în privinţa a 20 de şoferi, fiind aplicate amenzi în mărime de la 900 lei până la 1 500 lei şi puncte de penalizare total – 100.

Prin urmare, Poliţia Capitalei atentionează conducătorii auto de a respecta cu stricteţe prevederile Regulamentului Circulaţie Rutieră, în special regulile principale de deplasare în trafic: asigurarea schimbării benzii de deplasare, respectarea distanţei dintre automobile în timpul deplasării, cedarea trecerii în intersecţii sau respectarea regulii “mânii drepte” și respectarea vitezei de deplasare conform indicatoarelor instalate.