În perioada 22 – 28 mai 2017, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 354 162 traversări, dintre care un număr de 206 639 traversări ai cetățenilor R. Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 81 079 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 42 967 traversări.

Pe parcursul săptămânii trecute, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 137 de evenimente, cu documentarea a 144 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 51 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– cinci persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 13 încălcări a regulilor de expoatare a vehiculelor;
– 35 de persoane au prezentat viniete nevalabile;
– 22 de cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– nouă tentative de trafic ilicit de mărfuri;
– nouă persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 126 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 127 850 lei și încasarea amenzilor de 41 225 lei.

În decursul săptămânii precedente, 17 cetăţeni străini, dar și 104 mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, 10 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Uniunea Europeană, iar un conational în Uniunea Europeană. Din UE au fost deportați doi moldoveni.

Polițiștii de frontieră au avut 11 întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.