Administratorul filialei Cahul a școlii auto din Comrat a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție cu puțin timp în urmă. Bărbatul este bănuit de trafic de influență, anunță CNA într-un comunicat de presă.

Cazul a ajuns în vizorul DGT Sud a CNA după ce denunțătorul a invocat faptul că, suspectul,ar fi pretins și primit 650 de Euro, sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Comrat, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele pentru eliberarea permisului de conducere de categoria „B”. Potrivit datelor anchetei, în săvârșirea infracțiunii, managerul ar fi acționat coordonat cu alte persoane, deocamdate necunoscute.

În dimineața acestei zile, bărbatul a fost reținut în flagrant delict la o stație PECO din satul Congaz, raionul Comrat. Banii transmiși sub controlul CNA au fost găsiți în automobilul de serviciu al suspectului. Totodată, asupra acestuia, au fost depistate și alte mijloace bănești în suma de aproximativ 1300 de Euro. Managerul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore. În privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul, iar acă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale – echivalentul sumei de 200 000 de lei. Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciului Sud al Procuraturii Anticorupție.