Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în comun cu Proiectul Uniunii Europene „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în R. Moldova, au dat astăzi startul unei Campanii naționale de informare cu genericul ”Pirateria on-line este periculoasă”, care se va desfășura pe parcursul lunii octombrie, scrie Moldpres.

Potrivit organizatorilor, obiectivul Campaniei este de a sensibiliza societatea cu privire la riscurile utilizării ilegale a creațiilor intelectuale pe internet atât pentru consumatori, cât și pentru companii și, totodată, de a arăta care sunt alternativele legale. Campania a fost lansată în cadrul unei conferințe de presă, cu participarea directorului general adjunct AGEPI, Andrei Popa și a liderului de echipă a Proiectului sus-numit al UE, Maximilian Foedinger.

În alocuțiunea sa, reprezentantul AGEPI, Andrei Popa a menționat  că această campanie își propune să atragă atenția societății în general și tinerilor în special asupra faptului că pirateria este un „furt” de proprietate intelectuală, o infracțiune care se sancționează de legislația națională și internațională.

”În al doilea rând, vrem să atragem atenția asupra riscurilor la care se expun utilizatorii de programe piratate. Toate modalitățile de piratare și riscurile utilizatorilor atunci când folosesc ilegal un conținut digital vor fi prezentate pe pagina web a campaniei www.pirateriaonline.md și pe rețelele de socializare. Experți și specialiști în domeniu vor prezenta în format video și în limbaj accesibil riscurile și alternativele pirateriei on-line”, a precizat oficialul de la AGEPI.  El a mai spus că în ultimul timp, creatorii de muzică, filme, softuri nu mai câștigă din munca lor, deoarece ea este furată și nici nu sunt motivați să o mai facă.

La rândul său, liderul Proiectului UE, „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”, Maximilian Foedinger a afirmat: “Suntem aici ca să ajutăm la implementarea drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova. Proprietatea intelectuală trebuie protejată ca orice alt tip de proprietate. Scopul nostru este să atragem atenția asupra riscurilor și să arătăm alternativele de a descărca legal conținutul digital“.

Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” este finanţat de Uniunea Europeană și urmează să fie finalizat în noiembrie curent.