Fostul procuror în perioada regimului comunist, Andrei Năstase, a lansat noi acuzaţii mincinoase la adresa Publika TV. Într-o emisiune de la un post privat de televiziune, finul oligarhului penal Victor Ţopa a declarat că Publika TV ar fi scris despre el că a fost în vizită la Moscova, transmite publika.md.

„O săptămână la rând, opinia publică a fost intoxicată zilnic de la Publika TV, chiar la fiecare jumătate de oră, că Năstase este la Moscova, în timp ce Năstase era la Viena”, a declarat Andrei Năstase.

Declaraţia liderului PPDA este însă total falsă. Noi am scris, de fapt, că Năstase este aşteptat la Moscova şi niciodată nu am menţionat că ar fi fost personal în capitala Federaţiei Ruse. Acolo, potrivit unor surse, a fost trimis omul de legătură al politicianului, Alexandru Machedon.

Afirmaţiile mincinoase ale lui Năstase sunt uşor de combătut şi pot fi verificate oricând. Postul de televiziune Publika TV a scris că liderul PPDA a fost citat la Moscova pentru a colabora cu anchetatorii ruși într-un dosar penal deschis în plină campanie electorală pe numele liderului PDMVlad Plahotniuc.

Citaţia, semnată de un reprezentant al ministerului rus de Interne, a fost publicată de TV 8. Publika TV nu a spus niciodată că Năstase a dat curs invitaţiei. Cel care minte pare să fie însuşi liderul PPDA, care anterior a negat cu vehemenţă că a fost citat, deşi în 13 mai era aşteptat în capitala Rusiei. În data de 2 mai, în platoul unei emisiuni de la Jurnal TV, Năstase s-a lăudat că, în calitate de deputat, a făcut un demers către autorităţile din Rusia privind dosarele penale care au fost intentate liderului democrat. Documentul nu a fost arătat publicului.

Citaţia publicată de TV8 a fost emisă în data de 6 mai, ceea ce demonstrează că liderul PPDA a fost chemat la Moscova cel puţin de două ori. Mai mult, potrivit informaţiilor difuzate pe grupul „Boiler Show” de pe Telegram, Andrei Năstase l-a mandatat pe omul său de încredere, Alexandru Machedon, să poarte negocieri la Moscova. Potrivit sursei citate, Năstase l-a prezentat pe Machedon ruşilor în calitate de mâna sa dreaptă, în cadrul unei vizite pe care cei doi au făcut-o la Viena.

Andrei Năstase a fost declarat oficial inamicul numărul 1 al Publika TV, după ce, într-o conferinţă de presă, finul penalului Victor Ţopa a numit postul nostru – „Publika WC”. Ca urmare a acestei jigniri, Publika TV a transmis o scrisoare deschisă instituţiilor de presă, organizaţiilor neguvernamentale de media, precum şi ambasadelor acreditate la Chişinău în care am solicitat condamnarea limbajului incalificabil al deputatului Năstase. Gestul său a fost condamnat de mai mulţi formatori de opinie, jurnalişti şi politicieni.