Mașinile ce transportă mărfuri de primă necesitate și prestează servicii poștale locuitorilor din raionul Dubăsari vor beneficia de o procedură simplificată de deplasare prin punctele de trecere amplasate pe linia administrativă. Aceasta va fi valabilă până la 31 martie curent.

Biroul politici de reintegrare a specificat că decizia a fost luată pentru a acorda asistență antreprenorilor și centrelor de poștă teritoriale, dar și în legătură cu riscul de sistare temporară în timpul iernii a circulației podului plutitor care traversează râul Nistru între satele Molovata, Molovata Nouă, Cocieri și Corjova, scrie Moldpres.

Într-un comunicat de presă, instituția a menționat că soluția a fost identificată în cadrul procesului de negocieri.

Biroul politici de reintegrare a precizat că va continua să monitorizeze evoluția situației în acest sens și va interveni cu sprijinul necesar în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.