Moldova se confruntă cu o politică monetară dură din cauza încercărilor de a ajusta economia la „jaful secolului”, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă directorul de ţară al Băncii Mondiale (BM), Alex Kremer.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, dl Kremer consideră important ca să fie trase la răspundere persoanele care se fac responsabile pentru această fraudă, care a avut loc în perioada 2013-2014.

„Şi nu ne referim aici doar la „peştele cel mic”, dar chiar şi la cei mai mari implicaţi. Este foarte important să scăpăm de această impresie care există cu privire la impunitatea în cazul jafului acesta al secolului”, a menţionat Kremer.

Directorul de ţară afirmă că cauzele care au stat la baza acestei fraude sau posibilităţii comiterii acestei fraude în cele trei bănci încă mai sunt prezente în ţară.

Alex Kremer este de părere că sarcina principală a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) la momentul de faţă este de a „determina cine sunt acei proprietari finali”, pentru a putea evita în continuare şi a putea ţine sub control creditarea persoanelor afiliate.

Vorbind despre garanţia statului, obţinută de BNM la acordarea sumei de 14,2 mlrd. de lei celor trei bănci implicate în fraudă, Kremer a spus că contribuabilii din Republica Moldova vor trebui să achite acești bani o perioadă destul de lungi.

„Inclusiv copiii care abia acum s-au născut, când vor ajunge la 20 de ani, să fie și ei contribuabili, vor trebui și ei să continue să achite această datorie. Și aceasta reprezintă o povară pe umerii bugetului și a cetațenilor Republicii Moldova pe mulți ani înainte”, a spus directorul de ţară al BM pentru Moldova, Alex Kremer.

„INFOTAG” precizează: Ministerul Finanţelor va elibera o emisie de VMS în sumă de 13,5 mlrd. lei şi o va transmite BNM. Scadenţa valorilor este de 25 de ani. Preliminar, rata dobânzii la acestea va fi de 5%. Valorile se propune a fi stinse nu doar din contul bugetului, dar şi a venitului BNM.