Încă două companii importante din Republica Moldova apreciază reformele implementate de guvernarea Partidului Deocrat din Moldova.
”În ultima perioadă, au contat foarte mult și eforturile guvernării, care a fost un adevărat partener al mediului de afaceri. Încurajăm această susținere și pe viitor”, se conține într-un mesaj al angajaților companiei de mezeluri Rogob.
De aceeași părere sunt și angajații rețelei de magazine Bomba, care comercializează electrocasnice.
”Îmbunătățirile legislative recente făcute de guvernare, care stimulează antreprenoriatul, au fost bine venite și ne permit să vă oferim în continuare promoții uimitoare. Ne dorim să vedem cît mai multe astfel de măsuri de încurajare și pe viitor pentru businessuri. O țară dezvoltată este pentru noi șansa de a ne face fericiți clienții și angajații”, se arată în mesajul celor de la Bomba.
Anterior, și rețeaua Darwin, formată din 30 de magazine în toată țara, a anunțat că anual creează tot mai multe locuri de muncă și asta datorită faptului că mediul de afaceri din țară se stabilizează.
”Reformele adoptate de guvernul Republicii Moldova sunt forța motorică ce dau un imbold pozitiv businessului moldovenesc. Astfel climatul de business favorabil permite dezvoltarea și obținerea performanțelor de lungă durată”, se arată într-o postare pe pagina oficială a Darwin de pe Facebook.
Și angajaţii magazinului UNIC din Capitală și-au exprimat aprecierea reformelor implementate de guvernarea PDM şi îşi exprimă speranţa că schimbările în bine vor continua şi după alegerile din 24 februarie.
“Agenții economici ne mărturisesc că această creștere se datorează și reducerii presiunii asupra lor, dar și reducerii birocrației. Noi ne bucurăm de comercianți mai fericiți, angajați mai mulțumiți și ne dorim să vedem cât mai multe așa schimbări în bine și să vă vedem în număr cât mai mare în Centrul nostru!”, se conţine într-un mesaj al angajaţilor de la UNIC, postat pe Facebook.
Pe aceeaşi lungime de undă se află şi angajaţii Companiei Avicola Floreni. Ei spun că ultimii ani de guvernare au asigurat un mediu favorabil pentru derularea afacerilor.
„Orice companie are nevoie de un mediu proprice pentru a crește și a se extinde. Ultimii ani de guvernare ne-au asigurat acest mediu și, astăzi, îmbunătățirile se văd. Sperăm ca și pe viitor să continuăm în același ritm bun și să le putem asigura oamenilor din Republica Moldova cele mai bune produse”, se conţine în mesajul celor de la Avicola Floreni, publicat tot pe Facebook.