Ambasadorul României în Republica Moldova apreciază eforturile Guvernului și susține că datorită guvernului Filip procesul de europenizare a țării noastre va continua. Totodată diplomatul afirmă că stabilitatea guvernului Filip va aduce roade în perioada imediat următoare.

„Noi ne-am dorit un guvern stabil susținut de o majoritate solidă, cu orientare europeană clară și cred că nu surprinde pe nimeni ceea ce spun și am mai spus-o îndată după învestirea Guvernului Filip. Cred că această stabilitate este utilă și ea va aduce roade în perioada imediat următoare. Nu îndată, dar încet, încet se vor vedea roadele unui Guvern care poate să lucreze”, a menționat ambasadorul la emisiunea Fabrika de la Publika TV.

El a mai subliniat că Republica Moldova va ajunge țară candidat, ca mai apoi, la finalul acestui drum să devină și ea membru al Uniunii Europene.

Despre mandatul său la Chișinău oficialul a spus că „a fost o misiune în care am intrat brunet și ieșit gri. Dar în care nu am avut dezamăgiri memorabile, nu am avut frustrări demne de a fi făcute publice. A fost un răstimp complicat, cu multe provocări, în același timp cu mult mai multe satisfacții decât necazuri și greutăți”, citat de publika.md.

Marius Lazurcă a devenit ambasador al României în Republica Moldova în martie 2010.