Pietonii traversează strada neregulamentar, iar pentru a-i proteja pe ei, cât şi pe şoferi, Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP) anunţă că va intensifica activităţile de disciplinare a pietonilor, relatează trm.md.
 
Persoanele care vor traversa strada neregulamentar vor fi sancţionate, amenda prevăzută de legislaţie fiind de la 150 până la 300 de lei.
INP a postat în mediul on-line un filmuleţ video în care sunt prezentate dovezi clare ale iresponsabilităţii unor trecători care îşi pun în pericol viaţa lor şi a celorlalţi participanţi la trafic.
De la începutul anului, din cauza pietonilor care au traversat strada în locuri interzise au avut loc 297 de accidente rutiere, soldate cu 46 de persoane decedate şi 256 traumatizate.