Unul din liderii binomului PAS-PPDA, Andrei Năstase, a provocat un nou scandal în diasporă. Aflat în vizită electorală în Israel, la o întâlnire cu femeile care muncesc în această țară, finul de cununie al oligarhului Victor Țopa a anunțat că dacă vine la putere, planifică să impoziteze banii munciți de moldoveni în străinătate.

Se pare că inițiativa colegului de binom al Maiei Sandu are drept scop colectarea de fonduri pentru majorările salariale promise de PAS-PPDA. Atât Sandu, cât și Năstase nu au fost în stare să argumenteze clar de unde vor lua bani ca să asigure, peste patru ani, un salariu mediu de 11 mii de lei pe lună.

Menționăm că Năstase este, oficial, șomer și de foarte mulți ani nu a plătit nici un leu impozite. Potrivit declarației sale de avere, finul de cununie al oligarhului de la Frankfurt Victor Țopa trăiește din banii câștigați de soția sa. Presa a scris că soția lui Năstase muncește la o companie a lui Țopa, acuzat că în anii 2000 a pus pe brânci compania aeriană Air Moldova, ca să o privatizeze pe bani furați din Banca de Economii cu ajutorul lui Viorel Țopa. În acest proces, Victor Țopa, pe atunci ministru al Transporturilor, a fost asistat de Năstase, pe care l-a numit vicedirector al companiei. Ulterior, când autoritățile din Moldova au anulat tranzacția frauduloasă, Năstase și-a reprezentat nașul în procesul inițiat la CtEDO, unde Guvernul a fost obligat să plătească 7 milioane de euro ”unui investitor german”. Recent, liderul PL, Dorin Chirtoacă, a prezentat probe că pretinsul investitor german este, de fapt, Anna Țopa, nașa de cununie a lui Năstase.