Aproape 300 de obiective au fost conectate la agentul termic la o săptămână de la demararea sezonului de încălzire în municipiul Chişinău, relatează trm.md, cu referire la Moldpres.
Solicitată de agenție, şefa Serviciului comunicare și relații cu publicul al SA „Termoelectrica”, Elena Junghină, a specificat că, până în prezent, la căldură au fost conectate 117 grădinițe.

„Totodată, la agentul termic au fost conectate 16 școli, 18 spitale, 60 de blocuri locative, 22 de case particulare, două instituții de învățământ superior și 36 agenți economici”, a afirmat Junghină.

De asemenea, sursa citată a subliniat, că în prezent, datoria consumatorilor față de furnizorul de căldură este de peste 915 milioane de lei, dintre care 898 milioane de lei sunt datoriile locatarilor blocurilor.

În cadrul ședinței săptămânale de astăzi a serviciilor Primăriei capitalei, viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, a remarcat că, în urma unei adresări, conectarea la agentul termic se face imediat. „În cazul în care există probleme tehnice, specialiștii intervin în cel mai scurt timp”, a spus Grozavu.

„Termoelectrica” asigură anual cu căldură 4500 de obiective, dintre care 2900 sunt blocuri locative, 870 de agenți economici, 140 de grădinițe, 160 de școli și licee, 70 de instituții medicale și 90 de instituții de învățământ superior.