IMG_1516Aproape două mii de locuitori din satul Zîmbreni, raionul Ialoveni, vor beneficia de  drumuri noi din asfalt, care asigură accesul către şcoala din localitate. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari a menţionat că, odată cu realizarea acestui proiect, Zîmbreni va avea peste 80% din drumuri asfaltate şi poate fi considerat un model pentru alte localităţi.

„Anul acesta, în premieră, din Fondul Rutier au fost alocate cca  400 mil de lei pentru reparaţia drumurilor locale. Sunt investiţii de care trebuie să beneficieze oamenii din sate. Vrem să ajungem ca toate drumurile din sate să fie asfaltate”, a declarat Vasile Botnari, care a inspectat astăzi mai multe drumuri locale din raionul Ialoveni.

Potrivit ministrului, locuitorii din Zîmbreni pot fi mândri că primarul a reaușit să dezvolte proiectele necesare şi să obţină investiţii pentru infrastructură. „Pas cu pas, vom ajunge să avem drumuri bune în toată ţara”, a adăugat Vasile Botnari.

În total, anul acesta, pentru reparaţia drumurilor locale din raionul Ialoveni, din Fondul Rutier au fost alocate 15,7 mil.lei. Urmează să fie reparate drumuri din interiorul localităţilor, dar şi de acces în 24 de localităţi.