Cinci operatori de transport auto au fost autorizați să efectueze curse regulate de pasageri între Republica Moldova și Italia.

Cursele urmează să fie lansate în maximum două săptămâni. Alte peste 30 de cereri de la transportatori sunt în proces de examinare, notează Radio Chișinău.

Intenția de lansare a curselor auto regulate către Italia a fost anunțată de autorități încă acum doi ani. Solicitat de IPN, secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serghei Bucataru, a spus că procedura a fost de durată din cauza unor ajustări necesare la cadrul normativ.

Comisia mixtă moldo-italiană în domeniul transportului rutier internațional, care s-a reunit la Chișinău pe 16 și 17 aprilie, a coordonat procedurile în vederea facilitării deschiderii curselor. Primii cinci operatori autorizați vor efectua curse spre Italia cu autocarul, din Gara Auto Centru, municipiul Chișinău.

Alți transportatori, cererile cărora sunt în proces de examinare, își propun să efectueze curse de la Bălți, Briceni și alte orașe. Serghei Bucataru a mai spus că se vor face verificări minuțioase pentru a combate transportul ilegal. Transportatorii care admit încălcări riscă retragerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare pe un termen de până la șase luni.