Trei tineri, bănuiţi de comiterea unui şir de furturi de biciclete din scările şi curţile caselor de locuit din sectorul Botanica al Capitalei, au fost încătușați de poliție. Aceştia s-au dovedit a fi originari din Chişinău, cu vârstele cuprinse între 15 ani şi 23 ani, dintre care doi anterior fiind documentaţi de poliţişti, pentru fapte similare.

Conform informaţiilor, bănuiţii sustrăgeau bicicletele lăsate de proprietari în scările blocurilor de locuit sau legate de pilonii din curte. Potrivit lor, lacătul lanţului de la bicicletă era deteriorat cu un ciocan, după care dispăreau într-o direcţie necunoscută, acţionând  ziua cât şi pe timp de noapte. Preliminar s-a stabilit că, aceştia ar fi sustras cel puţin cinci biciclete, pe care ulterior le-ar fi vândut unor necunoscuţi la preţuri simbolice.

În acest context s-a dispus iniţierea unor acţiuni speciale de investigaţii, pentru a identifica cumpărătorii şi a ridica bicicletele furate, care până în prezent au depistat două biciclete. Totodată a fost pornită o cauză penală pentru furt, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 27 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.