Cheltuielile pentru tratarea unui bolnav de COVID -19 în Moldova pot ajunge până la aproape 80 de mii de lei.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, tratamentul zilnic al unui infectat cu coronavirus costă între 2255 de lei și 5300 de lei. Costurile pentru tratarea pacienților cu COVID-19 sunt suportate în totalitate de stat. Banii sunt alocați din Fondul asigurărilor de asistență medicală obligatorie.

În funcție de gravitate, un pacient cu COVID-19 poate fi internat până la 14 zile. Astfel, tratamentul pe zi al unui pacient în secția de terapie intensivă la Spitalul Clinic Republican este de 5300 de lei, iar în 14 zile suma ajunge la 78 de mii de lei.

La Spitalul ”Toma Ciorbă” o zi de internare în secția ordinară costă statul 2255 lei pe zi, iar 14 zile – 32 de mii de lei.

Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă a rămas la nivelul anilor 2014–2019, în cuantum de 4056 de lei.