Ofițerii Direcției Combaterea Crimei Grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații Secției regionale ”Centru” al Biroului Migrații și Azil și Inspectoratul de Poliție Nisporeni, au  reţinut la 11 iulie curent,  doi cetățeni români cu vârsta cuprinsă între 43 și respectiv 61 de ani, bănuiţi de comiterea unui jaf.

Cazul a avut loc la 10 iulie curent, în satul Grozești, raionul Nisporeni. Suspecții, au intrat în gospodăria unei femei de 79 de ani, sub pretextul de ai comercializa plapume. Ulterior, în mod deschis i-au sustras femeii de la gât un lănțișor cu cruciuliță din aur, după care suspecții au urcat într-o mașină de model ”Dacia”, pe care o închiriase, deplasându-se într-o direcţie necunoscută.

În urma investigațiilor de către forțele de ordine, suspecții au fost localizați și reținuți în municipiul Chișinău. La fel, forțele de ordine au stabilit că aceștia de mai mult timp comercializează lucruri pe teritoriul țării. Unul dintre ei, a fost anterior judecat pe teritoriul Republicii Moldova, pentru corupere activă.

Bănuiţii au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore.

În cadrul percheziţiilor corporale și în automobil, au fost depistate și ridicate lucrurile sustrase. Dacă le vor fi dovedită vinovăția, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei.