unnamed (5)

Luni, 3 noiembrie, pe Aeroportul Internaţional Chişinău a avut loc ceremonia de inaugurare a lucrărilor de extindere şi reconstrucţie a terminalului Aeroportului Chişinău.  În cadrul evenimentului au participat directorul general SRL “AVIA INVEST”– dl. Petru Jardan, preşedintele consiliului de administraţie SRL „Avia Invest” – dl. Ilan Shor, directorul general INCP “Urbanproiect” – dl. Iurie Povar și de asemenea directorul general “Exfactor Grup” SRL – dl. Vladimir Tonu.

Avia Invest pune în aplicarea planul strategic de dezvoltare a aeroportului, adoptând toate măsurile necesare în scopul asigurării funcţionalităţii aeroportului într-un mod cât mai eficient. În acest scop, a fost dat startul lucrărilor de extindere şi reconstrucţie a terminalului în partea de Est, Vest şi Sud (9605 m²). Proiectul presupune  construirea unei zone noi cu o suprafaţă de 4155 m² şi reutilarea spaţiilor existente (5450 m²) în conformitate cu cerinţele şi standardele internaţionale.

Astfel, extinderea şi reconstrucţia terminalului (extinderea Zonei de Sosire, Zonei de plecare, Zonei sălii comune, , Zonei de bagaje) va determina reducerea semnificativă din incomodităţile  pasagerilor prin crearea unei atmosfere agreabile înainte de zbor şi va spori capacitatea de deservire până la 750 pasageri/oră în fiecare direcţie (astăzi 420 pasageri/oră). Acestea sunt unele dintre principalele obiective vizate, privind planul strategic de dezvoltare a Aeroportului Chişinău pentru care Avia Invest depune efort continuu întru îndeplinirea lor. Totodată, paralel cu această etapă investiţională, lucrările la parcarea multietajată sunt în plină desfăşurare, pasagerii deja beneficiază de o nouă zonă de aşteptare, un nou restaurant cu spaţiu special amenajat pentru fumători precum şi un teren de joacă pentru copii în zona după trecerea controlului de frontieră, astfel fiindu-le asigurat un nivel înalt de confort tuturor pasagerilor.

Este important de menţionat că pe toată durata lucrărilor de extindere nu va fi perturbat orarul de zbor al pasagerilor.

Pentru executarea acestui proiect au fost selectate două companii din Moldova – compania de proiectare – INCP „Urbanproiect”, și compania de construcții – „Exfactor Grup” SRL. Ambele companii efectuează inclusiv lucrările de construcţie a parcării multietajate din faţa complexului aeroportuar. Acestea au prezentat cele mai bune oferte atât la nivel tehnic cât și financiar care respectă toate normele și reglementările de construcție.

De asemenea compania Avia Invest duce o colaborare intensă cu operatorii aerieni în vederea diversificării rutelor noi operate. În rezultat, la harta zborurilor de pe Aeroportul Chişinău au fost adăugate cinci destinaţii noi – Varşovia, Milano-Bergamo, Moscova-Sheremetyevo, Moscova – Vnukovo,Torino iar două companii aeriene noi EUROLOT şi AEROFLOT au început să opereze zboruri spre Varşovia şi Moscova.

SRL „AVIA INVEST” – compania administrator – investitor care, începând cu 1 noiembrie 2013, conform unui decret al Guvernului RM, a luat în concesionare Aeroportul Internaţional Chişinău. Aeroportul Internaţional Chişinău a primit distincţia de „Aeroport cu cea mai rapidă dezvoltare din ţările CSI”, după rezultatele anului 2013, în categoria aeroporturilor cu un volum de trafic al pasagerilor de până la 1.5 milioane oameni pe ani. În anul 2013, Aeroportul Internaţional Chişinău a deservit 1 321 362, cu 8,26% mai mult decât în 2012. În prezent, pe Aeroportul din Chişinău îşi operează zborurile 22 companii aeriene, cu peste 30 destinaţii din toată lumea.

INCP „Urbanproiect” – Ca și organizație proiectantă, institutul a fost fondat în 1944. În 1998, institutul a primit statutul de Institut Național de Cercetare și Proiectare. Pe parcurs Institutul a reușit s devină lider în domeniu, fiind una dintre cele mai mari companii de proiectare specializate, iar echipa de specialiști de la institut a devenit baza creării școlii republicane de proiectare. Proiecte notabile: reconstrucția clădirii Parlamentului, clădiri rezidențiale cu locuri de parcare subterane, complexuri agro-industriale cu sisteme de parcare, Spitalul Clinic Raional cu parcare subterană din Călărași, centru comercial din Taraclia, o fabrică de înghețată din Ialoveni, blocuri de studii ale Universității din Bălți, etc

„Exfactor Grup” SRL – companie de constructii, licențiată în domeniul construcțiilor din 2004, cu proiecte de succes pe piața Moldovei. Fiabilitate, stabilitate, punctualitate în îndeplinirea sarcinilor și flexibilitate sunt caracteristicile de bază ale companiei. Proiecte notabile: construirea TeleRadio Moldova, construirea clădirii de producere și a celei administrative a Renaissance Perfect, construcția școlii pentru 700 de elevi din satul Mîndrești, reconstrucția grădiniței din raionul Hîncești, construcția centrului comercial (hypermarket) Keraminum, construcția clădirilor rezidențiale cu parcare subterană, lucrări de construcție în cadrul Serviciului de Frontieră, finanțate de UE, pentru a instala comunicațiile radio între punctele de frontieră ale țării, etc.

AVIA_INVEST_EXTINDERE Terminal_AIC