Preşedintele Barack Obama a avertizat împotriva ”divulgărilor” FBI-ului şi ”aluziilor calomnioase” în cadrul primelor sale comentarii la adresa deciziei agenţiei de a face publică reluarea anchetei mailurilor lui Hillary Clinton, informează CNN News, citat de Mediafax.

Barack Obama a făcut aceste declaraţii în cadrul unui interviu care a fost dat publicităţii miercuri. Obama a declarat că nu doreşte să se amestece în cadrul procesului de aplicare a alegii, dar a criticat orice acţiune care ar putea permite insinuărilor sau sugestiilor, mai degrabă decât faptelor, să se infiltreze în perspectiva opiniei publice în privinţa subiectului.

”Nu cred că există un etalon ca în timpul unor investigaţii, să nu operăm prin aluzii calomnioase, dilvulgări şi informaţii incomplete, ci pe baza concluziilor concrete care sunt luate”, a afirmat Obama.

Obama nu a menţionat numele directorului FBI, James Comey, în cadrul interviului, acesta a fost întrebat despre decizia lui Comey de a face publică reluarea anchetei cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale. Drept răspuns preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că James Comey, directorul FBI, este un om integru şi că nu încearcă să influenţeze rezultatul scrutinului prezidenţial.

Obama nu a minimalizat însă implicaţiile pe care le a avut reluarea anchetei în cadrul alegerilor, declarând însă că această chestiune a fost deja rezolvată.