Promo-Lex face trafic de influență și admite intenționat un conflict de interese, iar Maia Sandu și Andrei Nastase sar în sus de bucurie, scrie bloggerul Corneiu Gandrabur. Acesta face referire la cazul lui Andrei Brăguța, tânărul care a fost reținut pentru acte de agresivitate față de poliție și care a murit în penitenciar.

Mai multe asociații au semnat o declarație prin care au solicitat autorităților să investigheze și să pedepsească prompt toți responsabilii de moartea tânărului Andrei. Printre semnatarii declarației este și Asociația Promo-Lex. Văzând declarația, dar și lista semnatarilor, am constat faptul, că Asociația Promo-Lex face trafic de influență și admite intenționat un conflict de interese. Dacă ați fost atenți, anume un avocat din cadrul Promo-Lex reprezintă interesele rudelor persoanei decedate. Astfel, semnând declarația, Promo-Lex încearcă, alături de alte asociații, să obțină examinarea cauzei într-un mod mai favorabil, respectiv, se pune presiune imensă asupra organelor de stat, iar instituțiile de drept practic vor fi obligate să găsească un vinovat chiar dacă vina ar putea fi însăși a tânărul decedat”, scrie Gandrabur pe blogul său.

”În mod normal, dacă Promo-Lex într-adevăr era o asociație independentă și nesupusă politic, așa cum se prezintă, nu trebuia să semneze declarația. În acest caz, pentru că deja a fost pusă semnătura, avocatul respectiv trebuie să se abțină de la acest dosar. Însă, pentru că Promo-Lex, de obicei, este în căutarea dosarelor răsunătoare (asta dă bine la proiectele de milioane de $), nu vom fi martorii retragerii avocatului. Pur și simplu, după cum am scris și mai sus, ei vor încerca și în continuare să influențeze organele de drept”, constată bloggerul. El mai constată că liderii opoziției de dreapta nu scapă nicio ocazie de a-și face PR din orice nenorocire.

Tot cu referire la acest deces, care desigur este unul regretabil, Maia Sandu și Andrei Nastase sar în prăjini ca niște curve nesătule de la atâta necaz. Acești doi măscărici se bucură de orice nenorocire, iar în ultimul timp fac politică din tot din ce curge sânge: incendiul de la Ciocana, moartea pompierului, ninsorile din aprilie, acum și moartea neclară a tânărului Andrei. Deja nu mai știu câte trebuie să se mai întâmple în țara aceasta ca Maia și Andrei să prindă în final orgasmul cela pe care îl așteaptă de atâta vreme. Alături de ei este și Alaiba, consilierul participant la jaful BEM, care și el a dedicat astăzi câteva rânduri prin care a învinuit Guvernul de cele întâmplate cu tânărul menționat”, mai scrie Corneliu Gandrabur.