Executivul de la Londra și Uniunea Europeană au ajuns la o înțelegere privind un nou acord pe tema Brexit, urmând ca noul tratat să ajungă pe masa liderilor reuniți la Consiliul European, au anunțat premierul britanic Boris Johnson și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Premierul britanic a făcut apel la deputaţii britanici să aprobe acest acord în cadrul unei şedinţe extraordinare, sâmbătă, pentru a se putea concentra apoi „asupra altor priorităţi cum sunt costul vieţii, sistemul de sănătate, criminalitatea şi mediul”.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat într-o scrisoare că va recomanda liderilor celor 27 să aprobe acest acord, adăugând că „este timpul” să se finalizeze procesul de divorţ şi să se treacă în cel mai scurt timp posibil la negocierilor consacrate viitorului parteneriat dintre UE şi Marea Britanie.

Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit, a declarat că noul acord nu poate fi ratificat imediat, fiind nevoie mai întâi de acordul Parlamentului European.