82407_llllLegea spune – cel care organizează proteste poartă răspundere pentru organizarea lor pașnică, a declarat joi președintele parlamentului Andrian Candu după întrevederea cu reprezentanții protestatarilor.

Șeful legislativului a negat acuzațiile liderului Platformei DA că autoritățile ar fi organizat violențele din preajma parlamentului. ”Nu există nici un motiv ca cei care au fost în parlament ieri să pună la cale acțiuni împotriva lor”, a declarat Candu.

Președintele Parlamentului a condamnat violențele de miercuri, precizând că persoanele vinovate vor fi trase la răspundere. ”Ce s-a întâmplat ieri a fost o depășire și persoanele care au acționat ilegal provocând anumite pagube materiale sau victime vor trebui să răspundă conform legii, dar aceasta nu înseamnă că vor fi persecuții politice”, potrivit șefului Legislativului.

În ce privește discuțiile cu protestatarii, Andrian Candu a declarat că nu recunosc legitimitatea guvernului și cer alegeri anticipate, dar nu există nici un motiv pentru a îndeplini vreuna din aceste revendicări. Guvernul a fost învestit conform normelor legale, iar țara are nevoie de un executiv lucrativ, a adăugat președintele parlamentului. ”Considerăm că procedurile au fost respectate întocmai . Legitimitatea guvernului, sau faptul că a fost numit este un lucru bun și sprijinit și de partenerii Republicii Moldova. Este un guvern pe care noi îl considerăm destul de tehnocrat și cu mai puține conexiuni față de politic și considerăm că poate aduce beneficii țării”, a menționat Andrian Candu.

Totodată, în opinia sa, sunt prea puține motive juridice pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate.

Totuși, Andrian Candu a anunțat că va avea loc o ședință a majorității parlamentare la care vor fi discutate ultimele evoluții ale situației și nu a exclus că ar putea fi organizate audieri parlamentare în privința principalelor subiecte care afectează în prezent societatea.

Andrian Candu s-a pronunțat pentru continuarea dialogului, evitarea violențelor și a chemat toate părțile la calm. ”Dezbaterile politice nu merită să fie plătite cu sângele cetățenilor”, a declarat Andrian Candu.