Unul din criticii înverșunați ai legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală, Veaceslav Negruța, a promovat în 2012, pe când era ministru al Finanțelor, o amnistie fiscală care, de fapt, a fost o mare spălătorie de bani. Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului, Andrian Cand, la o conferință de presă la care a făcut bilanțul sesiunii parlamentare de primăvară.

”Știți că în 2012 a fost făcută reliberalizarea capitalului? Ministrul Veaceslav Negruța, care se da mare și tare, a promovat-o, iar cetățenii puteau să declare până la un milion de lei fără să-i arate. Peste 25 de mii de cetățeni și-au declarat banii, iar statul nu i-a văzut. Au fost declarați 25 de miliarde de lei. Atunci a fost o spălătorie de bani. Cine a criticat guvernarea de atunci?”, a întrebat Andrian Candu, citat de today.md.
Președintele Parlamentului a precizat că, de această dată, beneficiarii vor trebui să spună de unde au bunurile sau banii și să achite o taxă de 3% din suma declarată. Mai mult, în lege au fost prevăzute criterii clare pentru a preveni riscurile de spălare a banilor. Există o listă întreagă de cetățeni care nu vor putea beneficia de această declarare voluntară a bunurilor și capitalurilor. Iar scopul final al documentului este readucerea în economia formală a bunurilor și capitalurilor ascunse, dar și majorarea bazei impozabile.
Președintele Parlamentului a menționat, în context, că multe state, inclusiv europene, au realizat astfel de reforme.