Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a confirmat încă o dată intenția PDM de a face coaliție în viitorul Legislativ exclusiv cu partidele pro-europene. Acesta i-a îndemnat pe reprezentanții unor formațiuni să nu facă declarații categorice, dar și să conștientizeze importanța neadmiterii PSRM la guvernare, care va compromite cursul pro-european al țării. Andrian Candu, care este și vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova, admite dialogul și cu forțele unioniste, dacă acestea trec pragul electoral.

„În politică am învăţat câteva chestiuni fundamentale: niciodată să nu spui niciodată, niciodată să nu intri în conflicte şi să tai complet posibilitatea de comunicare, căci niciodată nu se ştie când va trebui să te aşezi cu acel om şi să găseşti compromisul şi să construieşti ceva. Închipuiţi-vă că la sfârşitul lunii noiembrie 2018 se desfăşoară alegerile parlamentare şi ca rezultat sunt PSRM, PD şi partidul condus de M. Sandu sau acel bloc eventual pe care o să îl creeze. PSRM nu are posibilitatea să formeze guvernul, noi împreună, însă, avem şi noi suntem de aceeaşi viziune, avem aceleaşi idei în privinţa reformelor, aceleaşi idei despre cum trebuie construită R. Moldova în următorii patru ani de zile şi trebuie să ne aşezăm şi să lucrăm la un acord al coaliţiei, să discutăm despre programul de guvernare, despre guvern, despre majoritatea parlamentară. Pur şi simplu o să te ridici şi o să spui „- Nu vreau să vă văd în ochii mei şi nu vreau să discut cu voi.”? Atunci ce facem?”, a declarat speakerul Candu în cadrul emisiunii „Important” de la postul TVC21.

Candu a ținut să adauge că PDM nu exclude că în viitoarea alianță se va regăsi și Traian Băsescu, împreună cu Partidul Unității Naționale. Aceasta în condițiile în care vor reuși să acumuleze un scor necesar și să ajungă în Parlament.

„Dacă dl. Șalaru și dl. Băsescu reușesc în anul care le-a mai rămas să crească, cred că există şanse, pentru ei există un anumit bazin electoral. Dacă sunt câştigători şi vor ajunge în Parlament şi ei trebuie să stea la acea masă a discuţiilor”, a declarat Andrian Candu.

Cu o replică a venit și președintele Igor Dodon, care s-a arătat deranjat de intenția PDM de a forma o coaliție pro-europeană în viitorul Parlament.

”Înțelegem că guvernarea dorește din nou să joace cartea geopolitică în alegerile parlamentare din 2018, pentru a convinge Occidentul să ofere susținere și totodată să le impună celor din PAS, PDA și PL necesitatea unei coaliții de dreapta.

Îi anunț însă că, așa cum arată și sondajele, socialiștii oricum vor lua majoritatea parlamentară, prin urmare, orice coaliție de dreapta va fi minoritară, iar PDM se va pomeni în opoziție, unde va suporta consecințele acțiunilor sale din prezent”, a scris Dodon pe Facebook.