Ofiţerii de investigaţii ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău acumulează orice informaţie, ce ar ajuta la identificarea şi localizarea individului din imagini. Acesta este căutat pentru că ar fi fost implicat la spargerea unui automobil de model Mercedes Benz, parcat pe strada Calea Ieşilor, de unde ar fi furat un notebook şi un acordeon în valoare totală de 1 500 euro. În rezultatul investigaţiilor demarate poliţiştii au stabilit că anume el ar fi fost implicat comiterea furtului, fiind surprins de camerele de supraveghere într-o cafenea din apropiere.

Pe marginea acestui caz a fost iniţitat un dosar penal pentru furt, iar făptaşul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.

Persoanele care deţin informaţii despre suspect, sunt rugate să le comunice la numărul de telefon 078 88 80 55 sau 0 (22) 74-02-38, str. Calea Ieşilor 12.