61751108Summitul de la Paris, (Conferința a XXI-a Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice), care a fost capul de afiş al primelor zile din decembrie, s-a încheiat.  În total 195 de state au adoptat sâmbătă primul acord universal, cu caracter constrângător, în lupta împotriva încălzirii globale, transmit  agențiile de presă din lume.

În cadrul negocierilor, care s-au prelungit pîna la primele ore ale dimineții de vineri, negociatorii au ajuns la compromisul de care era nevoie, sunt prezentate punctele esentiale ale acordului: un obiectiv mai ambițios de limitare a creșterii temperaturii medii globale la mai puțin de 2 grade Celsius; un fond de 100 de miliarde de dolari pentru finanțarea statelor în curs de dezvoltare dincolo de anul 2020; și un ciclu de cinci ani pentru verificarea respectării angajamentelor naționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Specialiștii consideră că în premieră, politicienii – nu activiștii – au luat subiectul în serios şi s-au mobilizat pentru negocieri. Rezultatul înregistrat  înseamnă îndeplinirea unei dorințe mai vechi a societăţii civile din toată lumea, de a vedea acţiuni concrete pentru reducerea emisiilor în atmosferă. Noul acord internațional în domeniul schimbărilor climatice încorporează un set de reguli ambițioase și obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră și să fie în linie cu ultimele descoperiri științifice și tehnologice.

Acordul vizează atât o transformare – în următoarele decenii – a economiei mondiale bazate pe combustibili fosili, cât şi o încetare a ritmului încălzirii globale, scrie presa.

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius, preşedintele COP21 a marcat anunţul cu o lovitură de ciocan în pupitru, semnalând astfel ajungerea la un acord între cele 195 de naţiuni, după 13 zile de negocieri. Documentul prevede limitarea creşterii temperaturii medii la nivel global la mai puţin de două grade Celsius.

Evenimentul precizează că, acesta este primul acord care obligă toate ţările să se angajeze să-şi reducă emisiile de carbon. El este în parte constrângător, în parte voluntar.

Textul adoptat acceptă faptul că pericolul modificărilor climatice este mult mai important decât s-a recunoscut anterior şi angajează semnatarii să-şi reducă emisiile poluante.  Anterior, preşedintele francez Francois Hollande a catalogat textul drept „fără precedent”, iar secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a îndemnat pe negociatori să-şi „încheie sarcina”. Documentul va intra în vigoare în anul 2020.

Între alte măsuri, el prevede:

– atingerea unui vârf al emisiilor cu efect de seră cât mai curând posibil, dar şi a unui echilibru între surse şi absorbanţi de gaze cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol;

– menţinerea creşterii temperaturii globale „sub 2 grade Celsius” şi o continuare a eforturilor de limitare a acesteia la 1,5 grade Celsius;

– revizuirea progreselor înregistrate la fiecare cinci ani;

– finanţarea cu fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde anual a ţărilor în curs de dezvoltare, până în 2020, şi un angajament în vederea continuării finanţării în viitor.