O fraudă fiscală gigantică la nivel european, cea mai mare de după cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters, a fost obţinută printr-o schemă de evaziune fiscală în 11 ţări. La mijloc sunt 55 de miliarde de euro, anunță agențiile internaționale de presă. Cele mai afectate sunt Germania şi Franţa. În paralel cu ancheta oficială a autorităților, schema a fost investigată de  jurnaliști de la 19 publicaţii.

Potrivit France Presse, ar fi vorba de peste 55 de miliarde de euro fraudati, obţinuți printr-o schemă de evaziune fiscală desfăşurată în 11 ţări – Germania, Franţa, Spania, Italia, Olanda, Danemarca, Belgia, Austria, Finlanda, Norvegia şi Elveţia. Anchetatorii cred că numai fiscul german ar fi fost înşelat cu 30 de miliarde de euro, iar cel francez cu 17 miliarde de euro.

Practic, participanţii la această schemă încasau rambursarea impozitului pe dividende de mai multe ori pentru același pachet de acțiuni.

Scandalul a ieșit la lumină în 2016, când s-a constatat că mai multe bănci germane au exploatat o lacună legală care permitea simultan mai multor părți să ceară deținerea acelorași acțiuni.

Să vedem un exemplu concret: o bancă vinde acţiuni unei companii sau unui fond de pensii, înainte de încasarea dividentelor, dar încheie tranzacţia după ce acestea au fost plătite. Atât fondul, cât şi banca vor cere scutiri sau restituirea impozitului pe dividendul încasat.

Potrivit procurorilor din Köln, schema de fraudă fiscală a fost promovată de un fost consultant fiscal german care acum trăiește în Elveția. În prezent sunt puse sub acuzare şase persoane în Germania, dar ancheta vizează şi bănci europene ca Deutsche Bank şi Santander, din şi din afara Europei, de exemplu din Australia.

Sursa: digi24.ro