Subiectul majorării investițiilor publice în infrastructură, în domeniul educației, în agricultură și mediu, prevăzute în Planul de Acțiuni al Guvernului, a fost discutat în cadrul unei ședințe convocată de premierul Ion Chicu și la care au participat miniștrii Finanțelor; Economiei și Infrastructurii; Educației, Culturii și Cercetării; Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, transmite evenimentul.md.

În cadrul, reuniunii, Ion Chicu a vorbit despre eficiența cheltuielii fondurilor publice.

„Este mult loc de îmbunătățire atunci când vorbim despre eficiența cheltuielilor publice. Vă cer să monitorizați toate cheltuielile, inclusiv cele mici. V-am atenționat în legătură cu deprinderea mai multor șefi publici de a schimba regulat laptopurile și telefoanele. Și, evident, aștept măsuri concrete pe dimensiunea eficientizării investițiilor mari. Fiecare leu cheltuit trebuie să fie argumentat”, a declarat premierul Ion Chicu.