Trei locuitori ai orăşelului Sângera au fost imobilizaţi şi încătuşaţi de către ofiţerii antidrog ai sectorului Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău cu sprijinul angajaţilor BPDS “Fulger” a IGP. Aceştia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 23 ani şi 37 ani, implicaţi activ la comercializarea drogurilor vegetale în cantităţi deosebit de mari pe teritoriul Capitalei. Activitatea criminală a figuranţilor a fost monitorizată şi documentată de către poliţişti şi procurorii sectorului Botanica, timp de aproximativ o lună de zile, perioadă în care s-au adunat probe concludente în acest caz. Conform informaţiilor obţinute indivizii comercializau droguri de origine vegetală doar consumatorilor de încredere.

Reţinerea lor a avut loc în Capitală, în timp ce doi dintre aceştia se deplasau cu un automobil de model Dacia, ce aparţine unei companii de taxi. Ulterior pe bancheta din spate a fost depistate câteva pacheţele cu o masă vegetală de culoare verde, care urmau să fie realizate la preţul de 250 lei per gram. Concomitent poliţiştii au descins percheziţii autorizate la domiciliul celui de-al treilea bănuit, de unde s-au ridicat doi saci cu o masă vegetală fărămiţată, asemănătoare cu marihuana, precum şi pacheţele cu doze pregătite pentru vânzările ulterioare. Totodată s-au ridicat telefoane mobile, anterior utilizate la organizarea şi asigurarea traficului ilicit de droguri, cântar electronic de dimensiuni mici, precum şi bani marcaţi transmişi anterior sub controlul ofiţerilor antidrog. Potrivit unui calcul preliminar, indivizii ar fi obţinut un profit de aproximativ 3 000 000 lei în urma vânzărilor de droguri.

Ei au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi riscă pedeapsă cu închisoare pe o perioadă de la 7 ani până la 15 ani.