Unii oficiali de la Bruxelles, din Partidul Popular European, pun presiuni asupra guvernării de la Chişinău, cu scopul de a consolida polul politic de dreapta, considerat de ei potivit pentru Moldova. Altfel spus, consider analistul politic Corneliu Ciurea, într-un editorial publicat de portalul hotnews.md, “Umbra lui Filat nu le dă pace – popular-europenii de la Bruxelles”
“Europenii văd că guvernarea PDM nu intenționează să pună capac integrării europene. În aceste condiții, europarlamentarii se cred îndreptățiți să forțeze nota, punând presiuni din ce în ce mai mari asupra guvernării. Scopul nedeclarat al acestor presiuni este de a slăbi pozițiile puterii de la Chișinău prin delegitimarea ei în fața alegătorilor pro-europeni. Aceste structuri europene pornesc de la premisa că slăbirea democraților va conduce la consolidarea polului de dreapta și asta va fi soluția cea mai bună pentru Moldova. Umbra lui Filat nu le dă pace – popular-europenii de la Bruxelles tânjesc după ”oligarhul bun”, care i-a buzunărit cu un cinism inegalabil și vor să scape de ”oligarhul rău”, care vrea să construiască cu ei o relație corectă și demnă” scrie Corneliu Ciurea.
Cu toate acestea, consideră Ciurea, calculele de la Bruxelles ar putea fi greşite.
“Eurocrații nu doresc să observe că alimentarea conflictelor politice din Republica Moldova prin finanțări dubioase nu echilibrează câmpul electoral ci, mai curând, creează noi tensiuni care ar putea să producă efecte dramatice în cadrul alegerilor. Și, în mod paradoxal, toate eforturile lor de a face rocade în echipele guvernamentale prin susținerea dreptei au condus la un efect paradoxal – slăbirea susținerii ideii europene în rândul populației noastre”, notează autorul citat.
Analistul mai spune că după alegerile parlamentare Uniunea Europeană nu va avea după asta un interlocutor mai comod la discuții în persoana noii guvernări.
“E o iluzie să crezi că Uniunea Europeană și Moldova se vor întoarce la ”vremurile de aur” ale ”istoriei de succes”, atunci când orice indicație venită de la Bruxelles era îndeplinită fără cârtire, în paralel, cu sustragerea banilor din fondurile trimise. Moldova s-a schimbat și a înțeles că integrarea cu Uniunea Europeană trebuie să aducă beneficii reale întregii țări și nu doar câtorva lideri din guvern și din partide. Și Uniunea Europeană se va schimba în viitorul apropiat, în special , după alegerile din Parlamentul European din mai 2019. Astfel, rămâne în vigoare întrebarea noastră – bine, bine, frați europeni, v-ați supărat dar cu colaborarea cum rămâne? Și cum poți cu Țopa să faci huștiuliuc în Europa”, conchide Ciurea.