1c3d5cd02cdeb5841649fbb1582df1f3Începând cu 1 ianuarie 2016, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), în sumă fixă, rămâne la acelaşi nivel – 4056 de lei.

Persoanele care se asigură în mod individual beneficiază până pe 31 martie de reduceri în mărime de 50% şi 75% din valoarea primei.

Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), fondatorii de întreprinderi individuale şi alţi cetăţeni, care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern, au posibilitatea să achite jumătate din prima de asigurare medicală, adică 2028 de lei. Plata poate fi efectuată la oficiile Poşta Moldovei şi la agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

În acelaşi timp, proprietarii de teren agricol plătesc 1014 lei, ceea ce reprezintă 25% din prima de asigurare medicală. Achitarea poate fi făcută la agenţiile teritoriale ale CNAM.