Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi, 17 mai, Înălţarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos. În popor, acestei zile i se mai spune Ispasul. Sărbătoarea este marcată la 40 de zile de la Învierea Domnului.
Ca și de Paşti, creştinii acordă o atenţie deosebită mesei ritualice din ziua de Ispas. Se mănâncă pască, se ciocnesc ouă. În această zi creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi se răspunde cu „Adevărat s-a înălţat!”, scrie trm.md.
Înălţarea Domnului semnifică ridicarea la cer a lui Iisus Hristos, eveniment ce a avut loc în prezenţa apostolilor şi a doi îngeri. Cei doi le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, încurajându-i să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii.

Pentru această zi gospodinele coc pască, vopsesc ouă şi le dau de pomană, crezând că sunt folosite de spiritele morţilor în timp înălţării lor spre cer.

Se spune că de Ispas nu trebuie să dai foc şi sare din casă. Foc – pentru că tot anul vei avea gălăgie, iar sare nu se dă pentru a proteja mana vacilor. O altă superstiţie zice că pentru a avea o recoltă bogată trebuie să semeni pământul până la Înălţare.

Tradiția mai spune că în această zi este bine să ne legăm la brâu cu frunze de nuc, deoarece însuşi Mântuitorul le purta în momentul înălţării la cer. Pe lângă puterea lor tămăduitoare, se spune că frunzele de nuc sunt, de fapt, limbile de foc ce l-au înconjurat pe Iisus.