registru2_99458700În legătură cu dosarul penal pornit de Centrul Național Anticorupție în cazul depășirii atribuțiilor de serviciu de către șeful Secției de evidență și documentare a populației din Comrat, Ilia Arnaut, Î.S. CRIS „Registru” vine cu următoarele precizări:

  1. Urmărirea penală a fost inițiată de către Centrul Național Anticorupție în baza sesizării Î.S. CRIS “Registru”.
  2.  Astfel, în urma unei anchete interne desfășurate de către Serviciul de securitate internă în perioada februarie – martie 2014, la Secția de evidență și documentare a populației din Comrat au fost depistate un șir de fapte suspecte. Acestea constau în eliberarea buletinelor de identitate şi paşapoartelor biometrice ce conţin date de identitate false, pentru unele persoane ce nu aveau dreptul la cetăţenia Republicii Moldova, iar în unele cazuri chiar se aflau în căutare internaţională.
  3.  Ca urmare a acestor constatări, șeful Secției de evidență și documentare a populației din Comrat, Ilia Arnaut, a fost recent eliberat din funcție.
  4.  Î.S. „CRIS „Registru” va anula actele de identitate false eliberate de Secția de evidență și documentare a populației din Comrat, conform documentelor CNA.
  5.  Conducerea Î.S. „CRIS „Registru” reiterează că va acorda în continuare toată susținerea necesară pentru ca organele de drept să ducă la bun sfârșit ancheta, iar cei vinovați de comiterea fraudelor să fie trași la răspundere conform legii.