Exponenții diasporei îi amintesc liderei PAS, Maia Sandu, de multiplele angajamente publice față de alegători, pe care le-a încălcat cu regularitate.

Astfel, liderul Asociației Moldo-Italiene DOR, Alexandru Cazacu, îi reamintește Maiei Sandu, într-un video postat pe Facebook, despre promisiunea făcută în campania pentru alegerile parlamentare din februarie 2019, de a nu încheia înțelegeri post-electorale cu PSRM și Igor Dodon.

“Nu o să semnez niciodată nicio înțelegere nici cu Dodon, nici cu Plahotniuc”, declara solemn Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.

În iunie 2019, însă, constată Alexandru Cazacu, PAS și Maia Sandu acceptă un acorde de colaborare cu PSRM și Igor Dodon. “În iunie 2019, socialiștii se transformă din concurenți în parteneri de dialog”, se mai conține în filmul distribuit de Alexandru Cazacu.