Asociaţia muncitorilor din instituţiile de învăţământ slavone şi-a declarat susţinerea pentru sistemul uninominal de vot. Într-o declarație semnată de aceștia se stipulează că votul uninominal le va permite să aibă reprezentanţi ai minorităţii slavone în Parlamentul moldovean care le va apăra drepturile, valorile şi va păstra cultura şi tradiţiile neamului.

Amintim că procesul de colectare a semnăturilor în susținerea inițiativei de introducere a votului uninominal a demarat la începutul lunii martie. Până acum o săptămână, au fost colectate peste 530.000 de semnături de la cetățenii care susțin introducerea votului uninominal.

Cei care au semnat speră că în Parlament nu vor mai ajunge oameni necunoscuţi cu angajamente faţă de partide, ci faţă de alegători. Suținerea și-au exprimat-o până acum o serie de asociații, comunități etnice ori sindicate.

Potrivit celor mai recente sondaje, aproape 80 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc un sistem de vot uninominal, iar în diasporă acest procent este unul mai înalt.

doc3