Cel puțin 24 de persoane au murit și 650 au fost rănite în urma o seriei uluitoare de cutremure care a zguduit Albania – o mișcare seismică puternică s-a petrecut și la granița cu Bosnia-Herțegovina. Dezastrul s-a produs marți dimineața în vestul Albaniei, unul din cutremure fiind considerat cel mai puternic seism din ultimele decenii, transmie BBC. Numărul victimelor este așteptat să crească în condițiile în care încă sunt oameni prinși sub dărâmături, în timp ce operațiunile de salvare continuă.

Echipe de intervenție au venit din mai multe state europene, inclusiv România, Italia, Grecia, Franța, Turcia și Croația pentru a ajuta la salvarea eventualilor supraviețuitori.
Peste 30 de cutremure și replici au avut loc în între 4 dimineața și 17, ora României, majoritatea în Albania. Dar, seria a început ieri noapte, la ora 22.57, cu un banal cutremur de 3.2 grade, la adâncime de 1o kilometri.
Mulți albanezi și-au pierdut casele și și-au petrecut noaptea în cele 300 de corturi amenajate de autorități pe terenuri de sport, stadioane și săli de sport.
Potrivit ministrului apărării, întreaga țară este mobilizată și implicată în operațiunile de salvare, inclusiv 2.000 de soldați și 1.900 de polițiști, scrie euronews. ”Este imposibil la acest moment (…) să spunem care este dimensiunea reală a pagubelor„, a declarat ministrul apărării Olta Xhaçka.
Reamintim că un cutremur cu magnitudinea 6,4, produs la o adâncime de doar 10 kilometri, a lovit Albania în primele ore ale zilei de marți. Mai multe clădiri s-au prăbușit, iar marți dimineață forțele de intervenție cautau supraviețuitori în ruine. Primele informații neoficiale arată că cel puțin nouă persoane au murit, iar câteva sute sunt rănite sau prinse sub dărămături.

Sursa: publika.md