Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursurile avocaților fostului premier Vlad Filat, dar și pe cel al procurorilor, considerându-le inadmisibile și calificându-le vădit neîntemiate.

Astăzi magistrații de la Curtea Supremă de Justiție au examinat admisibilitatea recursului înaintat de avocații lui Vlad Filat, în decizia care a fost anunțată de complet este menționat că nu au fost admise, scrie deschide.md.

Biroul Asociat de Avocaţi Popa şi Asociaţii a contestat cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) deciziile emise de magistraţii de la Curtea de Apel şi Judecătoria Buiucani în dosarul care îl vizează pe fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat.

Într-un comunicat al Biroului de Avocați este menționat că apărătorii lui Vlad Filat au solicitat casarea integrală a sentinței emise de Judecătoria Buiucani, casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri în acest dosar. De asemenea, avocaţii cer achitarea şi eliberarea lui Vlad Filat din detenţie. În acelaşi timp, apărătorii insistă ca recursul să fie examinat în cadrul unei şedinţe publice.

Pe 11 noiembrie, Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia Judecătoriei Buiucani în privința lui Vlad Filat. Fostul premier rămâne condamnat la 9 ani de detenție. Magistrații de la Curtea de Apel au exclus din sentința lui Vlad Filat unele bunuri confiscate, admițând astfel demersurile mai multor apelanți. Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat pentru aceeași sursă că și procurorii au contestat decizia magistraților de la Curtea de Apel.