Autorităţile venezuelene au suprimat un atac al unor soldaţi şi civili înarmaţi asupra unei baze militare din oraşul Valencia, cel puţin două persoane fiind ucise în urma escaladării tensiunilor, informează Reuters.

Conform unei înregistrări video apărută pe site-urile de socializare, cel puţin 12 persoane îmbrăcate în uniforme militare anunţau începerea unei revolte pentru a restaura ordinea constituţională, scrie mediafax.ro.

În emisiunea săptămânală a lui Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei, liderul a condamnat atacatorii ca fiind ”mercenari”. Conform acestuia, în jur de 20 de persoane au pătruns în fortul Paramacay din Valencia, surprinzând gărzile şi întreptându-se direct spre un depozit de arme.

Doi dintre atacatori au fost ucişi în urma unor schimburi de focuri cu militarii, potrivit lui Maduro.

Oficialii partidului socialist au anunţat că opt persoane au fost arestate, inclusiv trei militari, în timp ce restul au reuţit să-şi piardă urma după ce s-au înarmat.