Majoritatea oamenilor se tem de întuneric. Toate forțele răului sunt legate anume de întuneric. Această frică naturală este explicată de faptul că în întuneric noi nu vedem și nu știm la ce să ne așteptăm, oricând poate apărea ceva care să ne facă probleme.

La fel există și frica de schimbare, care face poporul nostru conservativ. Asta pentru că schimbarea poate fi și în mai rău. „Ce a fost și ce este, deja știm. Ce va fi, o să aflăm”, este o vorbă întâlnită des la cetățenii noștri. Oricând poate fi și mai rău în țara noastră, iar de acest lucru ne-am convins de atâtea ori când credeam că iată „scăpăm de unul” sau „vine Mesia” și poporul va fi fericit. Realitatea a fost că schimbarea a adus doar mai multe probleme.

Duminică, 1 noiembrie, cetățenii noștri vor trebui să aleagă între stabilitatea actuală, așa cum este, ori un salt spre necunoscut, o intrare într-o cameră aflată în beznă, unde ne pot pândi diferite pericole.

Ce avem acum?

Salariile și pensiile se plătesc la timp într-un an extrem de complicat din cauza pandemiei de coronavirus și a secetei fără precedent. Salariile mai multor categorii de persoane chiar s-au majorat esențial. Pensiile au fost indexate de două ori pe an, iar peste 643 de mii de beneficiari de alocații sociale au primit câte 700 și 900 de lei iarna și toamna.

Drumurile în toate satele se repară. Câte puțin ar spune unii, dar a apărut totuși speranța că oamenii din sate vor scăpa de glod și gropi. Se trage apă în multe localități din țară. Se fondează parcuri industriale în majoritatea raioanelor, pentru a crea noi locuri de muncă și salarii decente. Se investește foarte mult în medicină, stopându-se închiderea spitalelor. Fermierii primesc ajutor pentru a depăși efectele secetei. Nu se mai închid școlile. În țară e pace și liniște. Moldova nu se ceartă cu nimeni, nici cu Rusia, nici cu UE ori SUA. Lumina s-a ieftinit recent. Gazul se ieftinește. Căldura centralizată se va ieftini după reducerea tarifelor la gaz.

Ce poate urma în cazul unei schimbări (intrări într-o cameră întunecată)?

S-ar putea să nu mai fie plătite la timp salariile și pensiile, în condițiile crizei, dacă nu știi cum să o gestionezi eficient. Nu e suficient doar să vorbești frumos și să zâmbești plăcut, ci să conduci bine cu statul. S-ar putea închide multe afaceri, iar oamenii să rămână fără locuri de muncă. În situația de criză, pot urma reduceri de personal în instituțiile publice, astfel ca oamenii să rămână fără sursă de existență. Poate urma o nouă majorare a vârstei de pensionare, pe care vor insista instituțiile financiare internaționale în schimbul unor noi credite pentru Moldova. Agricultura va fi pusă pe brânci intenționat, fără suport din partea statului, ca străinii ulterior să poată cumpără ieftin terenurile agricole. Va fi reluat procesul de închidere a școlilor și spitalelor. Vor fi stopate reparațiile drumurilor din localitățile țării, așa cum a fost și în 2019, în scurta perioadă de guvernare a Maiei Sandu. Se vor scumpi gazul și energia electrică, iar după aceasta, și alte produse, inclusiv pâinea, uleiul, zahărul, crupele etc. Moldovenii vor sărăci și mai mult, iar tinerii rămași în țară vor fi nevoiți să plece și ei peste hotare. S-ar putea ca în următorii ani să avem oficial și familii formate dintre bărbat-bărbat și femeie-femeie, care vor insista să aibă dreptul de adopție a copiilor.

Așa că duminică vom alege dacă vrem să intrăm într-o cameră neagră, unde vor cădea peste capul nostru tot mai multe belele sau să mergem pe drumuri bune, cu salarii și pensii la timp, școli și spitale funcționale, apă potabilă în casele noastre, curent și gaz mai ieftin etc.