Statul a economisit peste 84 de milioane de lei, datorită achiziționării centralizate a medicamentelor și articolelor parafarmaceutice, destinate instituţiilor medicale din țară.

Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate anunţă că acest lucru a fost posibil în urma efectuării licitațiilor pentru tot volumul necesar de preparate pentru anul viitor. Astfel, au fost selectați 16 agenți economici, cu care au fost semnate contracte de livrare a medicamentelor în valoare de peste 260 de milioane de lei.

Valoarea achiziţiilor de medicamente pentru 2019 este cu cu aproape 79 de milioane de lei mai mica, în comparaţie cu cea de anul curent.
Iar în anul 2019, vor fi achiziţionate şi produse parafarmaceutice, contra sumei de peste 42 de milioane de lei, economiile fiind de 5,6 milioane de lei, comparativ cu anul 2018.