Gheretele rămase în capitală, care nu au fost evacuate, vor fi pașaportate. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-un live pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit edilului, scopul este pentru a vedea ce avem în aceste gherete, ce se comercializează și actele de care dispun.

„Din noiembrie anul trecut și până acum au fost evacuate 591 de gherete de pe teritoriul municipiului Chișinău 415 în ultima jumătate de an”, spune edilul.

Ceban mai afirmă că proiectul privind conceptul amplasării urmează să fie definitivat și urmează să fie propus în CMC spre aprobare. Ulterior, se va face licitații.

„Un anunț important, Gheretele nu trebuie să apară de niciunde, fără a fi notificată municipalitatea. Dacă unele care apar, sunt evacuate imediat. Așa dar dacă observați undeva, chiar vă rog să ne anunțați. Astăzi acele gherete care sunt amplasate pe gazon, trotuar și în mijlocul drumului, trebuie să fie evacuate imediat”, a precizat primarul.

Precizăm că la moment în capitală sunt 1663 de unități comerciale ambulant, dintre care 331 sunt tonete și gherete.