Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51.9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale, iar David Cameron a anunţat că demisionează din funcţia de prim-ministru. What happens next?

Potrivit Mediafax, David Cameron a anunţat că va demisiona de la şefia cabinetului britanic, iar lira şi euro au suferit fluctuaţii mari în prima zi de după referendum. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele Brexitului, la doar două ore după publicarea rezultatelor finale.

Orice decizie politică luată în acest moment de Regatul Unit va avea un impact masiv asupra economiei mondiale, iar relaţiile internaţionale cu siguranţă vor avea de suferit.

„Dacă Marea Britanie se retrage, UE va deveni dominată de un instinct corporatist şi birocratic, cu o elită dominată de francezi şi germani şi mişcări populiste de dreapta”, declara Simon Hix, profesor de ştiinţe politice din cadrul Şcolii de Economie şi Ştiinţe Politice din Londra, conform The Telegraph.

Acest lucru va avea un impact major asupra Marii Britanii, având în vedere că cel mai mare partener va rămâne tot Uniunea Europeană. Practic, Regatul Unit va trebuie să respecte reglementările UE pentru a putea face schimburi de bunuri şi servicii cu bătrânul continent. Concret, chiar dacă se va afla în afara Uniunii Europene, Marea Britanie va fi nevoită să facă diverse schimburi mai degrabă cu Germania decât cu Statele Unite, cu Italia şi nu cu India sau cu Belgia şi nu cu Australia, din simplul fapt că va rămâne constrânsă de factorul geografic.

În ciuda faptlului că Marea Britanie se îndreaptă spre Brexit, partenerii cei mai puternici par să le fie în continuare alături.

„Uniunea Europeană va trebui să aibă o abordare calmă indiferent de rezultatul referendumului din Marea Britanie”, declara joi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, conform site-ului agenţiei AP.

„Cred că discuţiile vor trebui să continue cu 28 de ţări dacă va fi posibil sau cu 27 de ţări; trebuie să răspundem în mod calm. Eu sper că vom rămâne 28”, a spus Merkel.

„Dacă britanicii votează să părăsească UE, aceştia nu vor mai beneficia de avantajele pieţii comune din cadrul Uniunii”, a mai subliniat Merkel.