Autorităţile locale, dar şi locuitorii oraşului Comrat, vor ajuta cele trei familii ale căror locuinţe au fost inundate în urma scurgerii apei din lacul din apropiere în râul Ialpug.

Solicitat de IPN, primarul Sergiu Anastasov a spus că localnicii s-au mobilizat şi îi vor ajuta cu mobilă şi cele necesare pe sinistraţi.

Edilul a declarat că, pe perioada lucrărilor de reparaţie, familiile vor fi cazate la un cămin din oraş. Din fondul municipal vor fi alocaţi în jur de 20 de mii de lei pentru reparaţii.

Pe parcursul zilei de luni, 27 februarie, la Comrat va avea loc o şedinţă cu reprezentanţii de la Apele Moldovei pentru a stabili acţiunile pe mai departe de consolidare a barajului.

În urma ridicării nivelului apei într-un lac de la periferia municipiului, aceasta a început să se scurgă în albia râului Ialpug. Potrivit Serviciului de salvatori, nouă curți au fost subinundate, iar într-o gospodărie apa a intrat în casă.

Nivelul apei în lac a început să crească după ce pe parcursul a mai multor zile au fost înregistarte temperaturi pozitive, iar zăpada a început să se topească. Echipe  de pompieri  au ridicat diguri cu saci de nisip pentru protejarea gospodăriilor.