O nouă şedinţă de judecată în dosarul primarului suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, a avut loc astăzi, la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani. Avocaţii edilului au depus o cerere prin care au solicitat recuzarea atât a judecătorului, cât şi a procurorului pe caz. Acuzatorul a calificat acest fapt drept o încercare de a tergiversa examinarea în fond a cauzei penale.
„Astăzi procurorul trebuia să prezinte integral materialele din dosarul în care sunt vizat, însă a comunicat că refuză să facă acest lucru și a prezentat selectiv doar câteva procese verbale de audiere a domnilor Grozavu și Gamrețchi, care lipseau de la dosar. Cu alte cuvinte, procurorul a refuzat să îndeplinească ceea ce a dispus instanța la ședința precedentă. Acest fapt blochează și mai mult procesul și îl face inutil, pentru că din momentul în care o persoană acuzată de ceva nu are posibilitatea să vadă toate materialele dosarului, nu poate fi asigurat dreptul la apărare și nu poate fi derulat procesul”, a declarat primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, citat de trm.md.

Dorin Chirtoacă este cercetat în dosarul parcărilor cu plată. Edilul se află sub control judiciar.