Sistemul bancar din Moldova a fost stabilizat cu succes, în pofida situației dificile de după frauda bancară. Această concluzie aparține unui grup de experți germani, German Economic Team (GET-Moldova), care oferă consultanță în probleme economice Guvernului din țara noastră.
Într-o notă a GET-Moldova se menționează că reformele implementate în ultimul timp au avut drept obiectiv principal recuperarea încrederii în sistemul bancar și asigurarea transparenței acționarilor și proprietarilor de facto ai băncilor. În același timp, reglementările sunt întărite și în alte domenii, pentru a nu admite repetarea situației din 2014. În anul viitor vor fi introduse noi standarde de calitate pentru sistemul bancar, Basel III, aplicate deja în UE.

Un alt semn de stabilizare menționat de GET este dezvoltarea pozitivă a suficienței medii a capitalului ponderat la risc în sistem (demonstrează existența potențialului de creditare bancară, fără riscul neacoperirii unor eventuale pierderi – n.r.). În Moldova, indicele este de 16%. După o scădere a suficienței medii a capitalului ponderat la risc până la 12,7% în ianuarie 2015, acum, indicatorul este de aproape 30 la sută și este mai mare decât cel înregistrat chiar înainte de criză. Acest lucru se datorează introducerii unor standarde mai ridicate și a îmbunătățirii supravegherii în sistemul bancar. După introducerea de către BNM a supravegherii speciale în trei mari bănci din țară, experții germani constată că a crescut considerabil transparența și reabilitarea sectorului.