Furtul din sistemul bancar al țării a fost o operațiune pregătită minuțios din timp cu scopul de a bloca parcursul european al Republicii Moldova. În această diversiune pusă la cale de Veaceslav Platon la indicația serviciilor speciale străine a fost implicat ex-premierul Vlad Filat și anturajul acestuia. Dezvăluirile au fost făcute de către fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihai Gofman, într-un interviu pentru portalul zeppelin.md

”Adică totul avea o gândire logică și organizare, iar evenimentele erau puse la punct dinainte. Scopul de bază a fost distrugerea vectorului european. Foarte clar să fie. Birocrații de la Bruxelles și Consiliul Europei nu au vrut să ne audă, întrebarea rămâne, apropo, deschisă. Multe persoane care erau în instituțiile de stat luptau cu noi”, spune Gofman.

Fostul ofițer al CNA explică de ce anume Platon a fost ales pentru această diversiune.

”Organizatorul venea din sistemul bancar – Veaceslav Platon. Este o persoană care știe cum să se orienteze în sistemul bancar, fiindcă e un domeniu foarte specific și cu inginerii financiare care inițial nu pot fi văzute… și cu toate ramificațiile către Guvern, Parlament dacă doriți, ș.a.m.d.”, a precizat Gofman.

Fostul ofițer CNA a precizat că în schema pusă la cale de serviciile secrete străine erau implicați, de asemenea, Chiril Lucinschi, pe atunci deputat PLDM, dar și Victor și Viorel Țopa, actualii finanțatori ai Platformei DA, care erau acționari privați ai BEM.

”Normal că fără acționariatul băncii, inclusiv cei privați, nu era posibil. Nu uitați că, totuși, 56% aparțineau statului, care gestiona activele Băncii de Economii. La acea perioadă președinte BEM era Grigore Gacichevici, privații erau frații Țopa”, explică Mihail Gofman.

Platon avea acoperire politică în Guvern și Parlament, asigurată de ex-președintele PLDM, Vlad Filat, ca să-și realizeze scenariul.

”Când s-a dus lupta cea mare pentru preluarea Băncii de Economii?, Martie-aprilie 2012? Luptau mai multe grupuri de interese. Atunci au câștigat grupul Filat, consultat de Platon, Lucinschi, sub pretextul că dacă nu i se dă Banca de Economii iese din alianță, informații care pe le dețineam noi”, mai spune Gofman.

Acesta a descris și cum au acționat Platon și Filat, în procesul de pregătire a furtului, prin plasarea oamenilor săi în funcții-cheie, pentru a bloca potențialul de intervenție al unor instituții.

”Vom vorbi despre vicedirectorul CNA-ului, Cristina Țărnă, care a acceptat regulile de joc ale anumitor grupuri de interes. De ce nu-i dă nimeni întrebarea despre ”butonul roșu” și de ce duce în eroare că deputatul Valeriu Guma este cel care ar fi deconectat butonul? Era cu totul alt deputat, Valentin Cheptene. Nu încercați să duceți în eroare opinia publică. El în iunie 2010 s-a adresat Curții Constituționale, să anuleze articolul respectiv din legea despre CCCEC, care practic era un impediment foarte serios în realizarea pregătirii jafului secolului, Laundromatului ș.a.m.d. Și încă nu că așa, dar a solicitat că, luând în considerare perioada de concedii, ”rugăm să fie examinată în mod prioritar”, a continuat Gofman.

Fostul ofițer de la CNA a mai spus că, din cauza încercărilor sale de a bloca frauda, a primit numeroase amenințări, iar în mașina soției sale a fost tăiat furtunul de la sistemul de frânare.

Interviu cu Mihail GOFMAN.

Interviu cu Mihail GOFMAN.//////Vizionare plăcută.

Publicată de Zeppelin Investigation pe Joi, 8 Noiembrie 2018