IMG_9161Cabinetul de miniștri a introdus modificări la Hotărârea privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ superior de stat cu autonomie financiară.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei pentru a aduce în concordanță condițiile de salarizare a personalului din acestei instituții la sistemul de salarizare din sectorul bugetar. Astfel, a fost revăzută rețeaua tarifară unică. De la grilele de salarii pentru fiecare categorie s-a trecut la retribuții fixe pentru fiecare categorie de salarizare.

Salariul tarifar pentru prima categorie de salarizare a fost stabilit în mărime de o mie de lei, egal cu cel minim pe țară, de la 1 octombrie 2014. Pentru personalul didactic-auxiliar și administrativ-gospodăresc salariile reprezintă garanțiile minime de stat și sunt între o mie și 1600 de lei.

A fost mărit și sporul pentru gradul științific sau titlul științifico-didactic. Astfel, pentru gradul științific de doctor habilitat sporul a crescut de la 700 la 1100 lei, iar pentru conferențiar-universitar de la 300 la 600 de lei.

Modificarea va permite ajustarea retribuțiilor lunare de funcție pentru unele persoane din corpul profesoral până la nivelul celor prevăzute pe funcțiile similare din sectorul bugetar.