Guvernul a venit astăzi cu câteva precizări faţă de solicitările protestatarilor din PMAN, privind prețurile la carburanți. Într-un răspuns la o petiţie depusă de protestatari se spune că formarea preţurilor la carburanţi este prerogativa Agenţiei Naţionale pentru Reglementrae în Energetică

“Guvernul nu are atribuții la formarea prețurilor la carburanți. Aceasta este prerogativa ANRE. Săptămâna trecută premierul a cerut Agenției precizări privind majorarea prețurilor la carburanți și examinarea posibilității de suspendare a deciziei de majorare, menționând importanța unei analize temeinice, care să conțină argumente clare, comunicate public și transparent. Ieri prim-ministrul a cerut Ministerului Economiei și Infrastructurii să facă o analiză a cadrului legal și, dacă este necesară – modificarea acestuia, să intervină”, se conţine în răspunsul Guvernului.

De asemenea, Executivul precizează că metodologia de formare a preţurilor la carburanţi este una publică. Totodată, ieri prim-ministrul a cerut autorităților competente mai multă transparență și claritate în acest sens, astfel încât să nu existe marjă de interpretare, iar fiecare cetățean să aibă acces la metodologia de calcul”, se mai spune în răspunsul Cabinetului de Miniştri.

De asemenea, Guvernul consideră că libertatea de exprimare a cetăţenilor trebuie respectată. “În privința sancționării unui participant la protest, ieri premierul a precizat că libertatea de exprimare a cetățenilor trebuie respectată și a cerut Ministerului Afacerilor Interne examinarea cazului. MAI a anunțat deja că a inițiat o anchetă internă pe acest caz”, se conţine în documentul citat.

Executivul precizează că monitorizarea calității carburanților va fi efectuată de către organisme acreditate. “În ceea ce privește calitatea carburanților, chiar ieri Guvernul a aprobat modificări la Legea produselor petroliere, în urma cărora parametrii de calitate ai benzinei și motorinei, atât la importul, cât și la comercializarea acestor produse la stațiile PECO, vor fi măsurați potrivit cerințelor europene. Totodată, monitorizarea calității carburanților va fi efectuată de către organismele acreditate, care ulterior vor prezenta datele respective ministerului Economiei și Infrastructurii și Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței”, se mai conţine în reacţia Cabinetului de Miniştri.

În concluzie, Executivul îndeamnă ANRE să aibă o comunicare mai deschisă cu cetăţenii, iar protestatarii să aibă o atitudine constructive: “Guvernul încurajează ANRE să aibă o comunicare cât mai deschisă și clară la acest subiect, atât cu grupul de protestatari, cât și cu populația, și să prezinte argumente clare care stau la baza formării noilor prețuri. Totodată, Executivul solicită grupului de protestatari să aibă o atitudine constructivă, și nu ultimativă. Tentativa de a bloca străzile din Chișinău afectează nejustificat locuitorii capitalei. Guvernul consideră că această atitudine este una nepotrivită, în condițiile în care instituțiile statului și-au arătat deschiderea pentru comunicare și identificarea soluțiilor. Guvernul reiterează importanța libertății de exprimare și precizează că nemulțumirile se pot rezolva doar prin dialog și discuții”.