Zece grădiniţe din UTA Gagauz-Yeri au fost incluse în Programul de învăţare simultană a limbilor română şi găgăuză pentru copiii din autonomie şi părinţii acestora, realizat de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) în parteneriat cu Executivul de la Comrat.

Până în luna martie curent autorităţile vor monitoriza derularea proiectului, în vederea extinderii procesului de instruire, transmite Moldpres şi Radio Chişinău.

Proiectul este realizat în grădiniţe din Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Chirsova, Gaidar, Tomai şi Cişmichioi. Instituţiile sunt asigurate cu materialele didactice necesare, printre care şi o colecție de povești, snoave, povestiri, poezii și cântece, însoțite de suport audio. Materialele sunt elaborate în limbile română și găgăuză în cadrul proiectului „Integrare cu respect pentru diversitate” cu suportul financiar al Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE.

Programul de învăţare simultană a limbilor română şi găgăuză a fost lansat în 2017, cu sprijinul Agenţiei Elveţiene  pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).